SCANDALOS O fată dată dispărută a fost găsită bătută și abandonată, pe câmp: Este în STARE GRAVĂ

O fată de 16 ani din comuna Cojocna, care a fost dată dispărută și a fost găsită după o zi, a fost bătută și abandonată pe un câmp. Polițiștii anchetează cazul și au un cerc de suspecți.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj, Daniel Dreghiciu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că fata a fost adusă sâmbătă la UPU unde a primit îngrijiri medicale și a fost transferată la Neurochirugie, în prezent fiind internată la secția de Terapie Intensivă a spitalului.

„Fata a fost adusă, sâmbătă, la UPU, prezenta traumatism cranio-facial sever, stabilă din punct de vedere al respirației și circulației. Era conștientă. A fost dusă la Neurochirurgie, iar în prezent s-a întors și este internată la Terapie Intensivă la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, sub supraveghere și monitorizare, în colaborare cu neurochirurgii. Este conștientă, ușor confuză, fără probleme respiratorii sau circulatorii, nu necesită intervenții chirurgicale”, a spus Dreghiciu.

Fata, în vârstă de 16 ani, din comuna Cojocna, a fost dată dispărută după ce, vineri, a plecat la o școală din Cluj-Napoca, nu s-a mai întors acasă și nu a putut fi contactată pe telefonul mobil care era închis. Ea a fost găsită de polițiști sâmbătă.

Potrivit polițiștilor, fata a fost găsită cu urme de violenţă pe corp, motiv pentru care a fost transportată la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

„A fost găsită pe raza localităţii Căianu, pe câmp, și a refuzat să coopereze cu organele de poliţie. În prezent, există un cerc de suspecţi, se iau în calcul mai multe ipoteze de lucru, fiind audiate mai multe persoane din anturajul fetei, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care minora a fost agresată. Lipsa de cooperare a tinerei cu anchetatorii îngreunează demersurile făcute pentru stabilirea exactă a stării de fapt”, au spus sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Mirel Toader, a declarat la rândul său că în acest caz a fost începută urmărirea penală pentru lipsire de libertate, loviri și alte violențe.

„Se fac cercetări în vederea identificării autorului”, a spus Toader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top