Polițiștii din Maramureș au tras, sâmbătă, cu armele din dotare pentru oprirea unui tânăr de 18 ani, care conducea mașina mamei lui. Aceasta i-a sesizat pe polițiști că fiul ei refuză să îi restituie autoturismul. În cele din urmă, tânărul a făcut un accident.

Potrivit IPJ Maramureș, o femeie din Baia Mare a sesizat poliția că fiul său refuză să îi restituie autoturismul, pe care i l-a dat anterior.

Polițiștii au început căutările și au găsit mașina în orașul Șomcuta Mare, dar tânărul nu a oprit la semnalele oamenilor legii și a acroșat chiar mașina de poliție.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar la ieșire din localitatea Mesteacăn, întrucât șoferul nu s-a supus somațiilor, au fost trase focuri de avertisment, atât în plan vertical, cât și în pneurile mașinii.

Șoferul și-a continuat însă cursa, iar în zona localității Ileanda a intrat într-o mașină condusă regulamentar de un bărbat din Oradea. Nicio persoană nu a fost rănită în urma accidentului, precizează Mediafax.

Polițiștii l-au găsit la volan pe tânărul de 18 ani, care are permis de conducere de câteva luni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Reprezentanții IPJ Maramureș susțin că au fost sesizați că tânărul a alimentat autoturismul dintr-o stație de carburanți din Baia Mare și a plecat, fără să plătească.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top