DNA dezvăluie care sunt măsurile ce vor fi dispuse la Ploiești – Pe rolul structurii sunt sute de dosare

De la 1 februarie, DNA Ploiești va funcționa cu 3 procurori, unul dintre ei fiind seful structurii. Pentru completarea schemei de personal, conducerea institutiei va cere CSM delegarea unui procuror la aceasta structură, potrivit unui răspuns la o solicitare a STIRIPESURSE.RO. La DNA Ploiești era, la sfarsitul anului trecut, 438 dosare.

“În prezent, la Serviciul teritorial Ploiești, toate cele 6 posturi de procuror, precum și postul de procuror șef serviciu, prevăzute în schema de personal, sunt ocupate.

De asemenea, toate cele 8 posturi de ofițeri de politie judiciară sunt în prezent ocupate.

Începând cu data de 1 februarie 2019, patru procurori își vor înceta activitatea în cadrul acestui serviciu.

Pentru completarea schemei de personal, într-o prima etapă, se va solicita delegarea unui procuror pe unul dintre posturile ce se vor vacanta după data de 1 februarie 2019.

La 31 decembrie 2018, la această structură se aflau în lucru 438 dosare”, transmite DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top