Un bărbat care lovea oamenii CU UN CIOCAN în Londra, imobilizat DE ROMÂNI: Nu daţi în el! Tineţi-l până vine Poliţia

Un grup de români a reuşit să imobilizeze un bărbat care atacase mai mulţi oameni cu un ciocan în staţia de metrou Stratford din Londra.

Două persoane au fost rănite în urma atacului cu ciocanul, dar numărul victimelor putea fi mai mare, dacă agresorul nu ar fi fost pus la pământ şi imobilizat rapid de către un grup de români.

Poliţia britanică anchetează cazul petrecut în staţia de metrou Stratford, din estul Londrei, unde un bărbat ataca oamenii şi îi lovea cu un ciocan. Martorii spun că bărbatul s-a înfuriat când a cerut o ţigară unui necunoscut, iar acesta l-a refuzat, informează Standard.

În filmarea apărută pe internet se vede cum un grup de patru persoane îl pun la pământ pe agresor şi îl ţin nemişcat până la sosirea forţelor de ordine. Se poate distinge că aceştia vorbesc în română: ”Nu daţi în el! Tineţi-l până vine Poliţia. Voia să dea în cap la oameni, omoară oameni,” spune românul care filmează. ”M-a muşcat de mână“, exclamă unul dintre românii care îl ţineau, în timp ce altul îl sfătuieşte: ”Întoarce-i mâna. Staţi, că e periculos“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top