EXCLUSIV:Bezna de după jaf

Mergem pe un culoar lung şi întunecos. Se înserează şi în clădirea comunistă nu e curent, aşa că folosim lanternele telefoanelor. În liniştea spartă doar de cadenţa paşilor se deschide o ușă. Pe birouri zac computere ce acum ne par din alte vremuri, înconjurate de hârtii. Într-o ceașcă, pe-o masă, o cafea s-a transformat în bulgări maro. Peste tot e praf de două degete, iar în ghivece zac plante uscate.

Coborâm, ieșim în curte și, cu grijă să nu întărâtăm câinii tolăniți în țărână, intrăm într-o hală plină cu zeci de strunguri. Câteva au în ele piese din care izvorăște șpanul, semn că lucrul aici s-a oprit într-o clipită, pe neanunțate.

Într-un birou de la intrarea-n hală vedem pe o masă, împrăștiate, alte hârtii. Planuri cu tot felul de cote, peste care au fost puse rigle și alte instrumente de măsură.

Pare că ne-am întors în timp câțiva ani buni, într-un loc din care oamenii au plecat dintr-o dată, în mare grabă, amenințați de un pericol nevăzut. Gândul ne fuge la Cernobâl.

”Bine ați venit la UTON Onești! Tot ce vedeți a rămas așa cum era în 18 martie 2013, ziua în care am rămas și fără curent. S-a oprit curentul şi s-a dat în şomaj toată populaţia, toţi salariaţii. Atunci s-a terminat totul”, ne spune Viorel Poienaru, cu amărăciune și nostalgie în glas.

A lucrat 30 de ani în uzină, ca gestionar. Îi ştie orice colţişor, fiecare utilaj, fiecare piesă. Tocmai de aceea a rămas printre ultimii salariaţi de la Uton. Ultimul chiar şi după ce s-a stins lumina.

A păzit totul, alături de câțiva foști colegi, preluați între timp de o firmă de pază, ca pe ochii din cap. Sunt inventariate și resturile de materie primă ce zac prin curte.

Totul cu speranța că ce-au distrus frații Iancu, ultimii „patroni” ai UTON-ului și cei care l-au și îngropat, va fi reparat cândva de un investitor serios.

Ceea ce acum caută și ANAF-ul, care a devenit proprietarul uzinei după ce frații Marian și Octavian Iancu au fost condamnați la mulți ani de pușcărie și care acum o scoate la vânzare, în speranța că va mai recupera ceva din prejudiciul imputat afaceriștilor acum închiși.

Foto Uton9

Suntem la sfârşit de 2017, la Uton SA, o platforma industrială din Oneşti, care a făcut cândva parte din întreprinderea de utilaj chimic Borzeşti. Pe vremea lui Ceauşescu, aici lucrau aproape 3.000 de oameni care produceau echipamente pentru rafinării. Uton era “mecanicul şef” al combinatului petrochimic din Bacău.

“Făceam export în Nigeria, în Arabia Saudită, în Irak, în Africa de Sud”, îşi aminteşte Viorel Poienaru.

“Au fost şi 600 de sudori aici. Lucrau în trei schimburi”, continuă el, în timp ce ne arată maşinile de sudură Lincoln. “Americane!”, spune cu mândrie. “Sunt foarte bune. Tehnologizate, modernizate, astea merg încă 200 de ani!”.

După Revoluţie, colosul comunist s-a spart în mai multe societăţi: Rafo, Carom, Uton. Ultima, legată cumva de Carom, de unde-și primea și curentul electric, a fost privatizată initial prin metoda MEBO, prin cupoane către salariaţi.

“Prin 2002 mi-am vandut cuponul. Am luat 17 milioane pe el, lei vechi. Mi-am luat o Dacie la mâna a doua”, îşi aminteşte Ioan Bucătaru, fost angajat al Uton, acum paznic la fabrică.

După vânzări successive ale pachetului majoritar, într-o schema complicată în care apare și un alt condamnat celebru, Ovidiu Tender, proprietarii uzinei au devenit fraţii Iancu.

Viorel Poienaru nu îşi aminteşte să îl fi văzut pe Marian Iancu la Oneşti. “Pe Marian Iancu l-am văzut doar la televizor, era preşedintele Consiliului de administraţie. Octavian Iancu era director general. Era fratele lui. Octavian Iancu venea mereu în fabrică”, îşi aminteşte fostul gestionar.

În mai puțin de zece ani, oamenii de afaceri Iancu au dus uzina cu viteză în zid.

Când s-a tras heblul, în 18 martie 2013, uzina s-a închis de-adevăratelea. Problemele începuseră însă mult înainte.

„Stăteam fără gaze și fără apă, veneam cu apă de-acasă ca să avem ce bea, cu ce să ne facem o cafea…”, își amintește o doamnă inginer care mai avea doar câțiva ani și făcea „30 de ani de UTON”. Angajată în 1984, doamna inginer – o să-I spunem Dorina, pentru că ne-a rugat să nu-i divulgăm numele real – ne povestește că UTON a fost victima perfecta pentru un jaf.

„Au distrus-o pentru că nu le-a mai ajuns unora să fure. Au băgat mâna pân la cot, de la cel mai mic până la cel mai mare”, ne spune doamna inginer. (…)

Falimentul judiciar a fost declarat mai târziu, tot în 2013.

După sentinţa de condamnare a fraţilor Iancu, în octombrie 2014, Uton a fost preluată de Fisc.

Acum, ANAF vrea să vândă la licitaţie uzina încremenită în timp, cu speranța că va mai recupera ceva din uriașul prejudiciu de 110 milioane de lei constatat definitiv de judecătorul Camelia Bogdan. În plus, aceasta a decis și confiscarea produsului infracţiunilor comise, adică tot ce-au cîștigat frații Iancu de pe urma banilor furați: peste 200 de milioane de dolari şi peste 13 milioane de euro.

O sumă uriașă, care ajunge la aproximativ un sfert de miliard de dolari.

Fiscul a evaluat deja bunurile de pe platforma industrială. Sunt 12 hectare de teren cu 35 de clădiri, evaluate la 27 de milioane de lei. Strungurile, maşinile şi utilajele sunt estimate și ele la circa șase milioane de lei. În total, UTON ar valora, așa cum e astăzi, 33 de milioane de lei, adică aproximativ opt milioane de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top